EAT SMART

Risipa alimentară

Despre conferință

O Directivă europeană care să susțină ecodesign-ul există încă din 2009, însă Comisia Europeană a adoptat recent noi măsuri destinate prelungirii duratei de viaţă a mai multor aparate electrocasnice şi pentru a le face să consume mai puţină energie electrică.
Astfel, frigiderele, maşinile de spălat rufe, maşinile de spălat vase şi televizoarele vândute în UE vor trebui să răspundă „exigenţelor în materie de reparabilitate şi reciclabilitate”, a explicat Executivul comunitar.
Comisia estimează că aceste reguli, care ar urma să intre în vigoare în curând, împreună cu legislaţia privind etichetarea energetică /. în luna martie, vor permite realizarea unei economii anuale de energie de 167 Terawatt-oră (TWh) până în 2030, echivalentă cu consumul anual de energie al Danemarcei. Pentru gospodăriile europene, măsurile înseamnă o economie medie de 150 de euro pe an la factura de electricitate, estimează Comisia.

Ecodesign-ul produselor implică însă mult mai multe aspecte pe care Comisia Europeană le ia în considerare:

  • Design pentru atașare de produs și conferirea de încredere
  • Design pentru longevitate
  • Design modular
  • Design pentru standardizare și compatibilitate
  • Design pentru dezasamblare, deconstrucție și reparare

Astfel, noile reguli se referă și la piesele de schimb care vor trebui să fie disponibile „pentru o perioadă lungă de timp după achiziţionare", de exemplu minim şapte ani pentru frigidere şi 10 ani pentru maşinile de spălat rufe şi maşinile de spălat vase. În plus, producătorul va trebui să asigure livrarea pieselor "într-un interval de 15 zile lucrătoare".
Consumul de apă este de asemenea în vizorul noii legislaţii: măsurile aplicabile fixează un consum maxim de apă pentru un ciclu.
„Eco-design-ul constituie un element cheie în lupta împotriva încălzirii climei şi are o contribuţie directă la îndeplinirea obiectivelor fixate în Acordul de la Paris", a subliniat comisarul european pentru Mediu şi Energie, Miguel Arias Cańete.
Biroul European al Uniunilor de Consumatori (BEUC) a salutat noile măsuri care ar trebui să ajute la „prelungirea duratei de funcţionare a produselor electrocasnice, care în prezent este prea scurtă", a declarat directorul general al BEUC, Monique Goyens.
Din partea producătorilor, Paolo Falcioni, directorul general al Asociaţiei Producătorilor Europeni de Electrocasnice (APPLiA) a apreciat că „noile exigenţe în materie de ecodesign şi de îmbunătăţire a eficienţei sunt un instrument care asigură că toţi actorii respectă aceleaşi reguli şi promovează conceptul de economie circulară".

O componentă importantă a politicilor privind ecodesign-ul se referă însă și la repararea produselor, precum și la reciclarea și reutilizarea materiilor prime recuperate.
Potrivit noilor reguli, va trebui să realizăm produse mai ecologice, gândindu-ne încă de la început de la sustenabilitatea materialelor până la momentul când acestea vor fi scoase din uz și reciclate. Practic, principiile ecodesign-ului pot fi aplicate în orice industrie.

Obiectivele Conferinței Green Report

  • Ce înseamnă pentru România politicile Comisiei Europene?
  • Cum poate România să încurajeze ecodesign-ul și care sunt politicile publice prin care face acest lucru în mod concret?
  • Care sunt provocările cu care se confrunta un producător care dorește să aplice principiile ecodesign-ului, indiferent că este vorba despre electronice și electrocasnice sau despre textile?
  • Care sunt provocările cu care se confruntă reciclatorii?

Conferința „ Conferința Economie Circulara – Ecodesign&Supply Chain” este organizată de Green Report.

SPEAKERI

No Post Found

Înscrie-te!

Parteneri